Mă voi ierta...

Mă voi ierta pentru momentele în care nu am iubit şi nu am apreciat frumosul. Pentru momentele în care nu m-am bucurat de viaţă, de flori, de razele soarelui. Pentru momentele în care am intors spatele celor ce aveau nevoie de mine, preferând sa rămân inerta, in loc sa ofer sprijin şi alinare, o vorbă bună şi o îmbrăţişare. Mă voi ierta pentru că am trădat încrederea celor din jur, pentru că am alungat persoane şi am înşelat aşteptări. Pentru că am purtat măşti şi de prea puţine ori am lăsat să se vada ceva dincolo de ele.

Mă voi ierta pentru că mi-am construit ziduri care să îmi apere sufletul şi vulnerabilitatea, ţinându-i astfel afară şi pe cei de care sufletul meu avea nevoie, privându-l de iubire şi înţelegere, bunătate şi sprijin.

Mă voi ierta că am urât şi judecat persoane dupa aparenţe, că am rănit prin acuze, că am fost uneori nedreaptă şi am condamnat.

Mă voi ierta că m-am judecat prea aspru de multe ori şi m-am pus singură la zid. Mă voi ierta că nu m-am apreciat la adevarata valoare şi am lăsat oameni mici să se ridice coborându-mă pe mine.

Ma voi ierta că mi-am greşit de atâtea ori, alegând cu mintea şi ignorând sufletul. Pentru momentele de confuzie în care nu am ştiut să aleg pentru mine, rătăcind între căi şi împărţindu-mă între persoane care nu meritau toată frământarea mea.

Mă voi ierta că n-am ştiut să aleg oameni, că n-am ştiut să mă aleg pe mine. Că am plâns în faţa celor care nu ar fi trebuit, de fapt, să intre în sufletul meu. Mă voi ierta că am insistat să bat la uşi la uşi demult închise. Că am cedat atunci când trebuia să fiu fermă, că am fost fermă atunci când trebuia sa cedez.

Mă voi ierta că nu am încercat destul, că am abandonat lupte înainte de a le începe.

Mă voi ierta că m-am luptat cu mine pentru persoane care n-ar fi luptat vreodată pentru mine.

Mă voi ierta pentru a putea trăi cu mine, pentru că am adunat noroi şi diamante care acum mi se amestecă în suflet ştirbindu-i strălucirea. Pentru a fi eu şi a mă putea din nou privi. Pentru că regretele sunt cel mai greu bagaj cu care poate un om porni la drum; cu privirea în pământ şi îngenuncheaţi de greutatea lor, nu mai vedem frumosul din viaţa noastră, nu mai vedem nici oameni, nici soare, ci doar pământul în care ne afundăm.

Mă voi ierta pentru a termina. Mă voi ierta pentru a începe.

De ce plecam?

Plecam din locuri pentru ca ne simtim prea mici sau prea mari, pentru ca ne sufocam sau ne pierdem, pentru ca inima noastra a zburat deja peste timp si spatiu, s-a rupt de noi si ne asteapta pe alta strada, in alt oras, in alta tara.
Plecam de langa oameni, pentru ca nu mai avem ce le oferi, am daruit si am primit - prea mult uneori, prea putin alteori. Pentru ca oamenii nu se intalnesc intamplator, ci pentru ca avem nevoie de ei pentru a iubi, a ierta, a invata, a darui, a creste.
Pentru ca fiecare persoana intalnita contribuie la ceea ce suntem noi: oameni, suflete, caractere.
Plecam din vietile si sufletele persoanelor, pentru ca suntem alungati sau pentru ca nu ne mai gasim locul.
Suntem alungati din suflete pe care le numeam "acasa", unde gaseam caldura si iubirea care ne tineau in viata, unde am sadit sentimente si sperante, unde ne-am construit sufletul. Suntem alungati din ceea ce era templul nostru, refugiul in care candva gaseam linistea si stabilitatea de care sufletul nostru depindeau. Plecam pustiiti si dezorientati dintre zidurile acelui suflet unde ne-am construit pe noi insine. Plecam goi de sperante, de nadejde, de identitate.
Plecam din suflete care au devenit prea mici, aglomerate sau murdare. Unde egoismul si rautatea si-au fixat radacinile, distrugand incet, incet tot ceea ce am construit. Plecam pentru ca nu mai e loc pentru noi, pentru ca ne pierdem, pentru ca indiferenta ucide iubirea.
Plecam pentru ca suntem criticati, jigniti si acuzati pe nedrept. Plecam pentru ca ne doare, plecam pentru ca suntem tristi si nefericiti, pentru ca ne stingem.
Plecam uneori ranind, lasand in urma goluri si suferinta in sufletul din care ne-am smuls. Plecam uneori, noi, din egoism sau slabiciune, ambitie sau neputinta. Plecam fara a avea curajul de a privi inapoi sau a ne privi in oglinda. Ne eliberam sufletul si ne incatusam constiinta.
Plecam nu pentru a termina, ci pentru a incepe. Plecam pentru a salva, nu pentru a ucide. Plecam pentru a ne ridica, pentru a ne regasi, a creste, a fi liberi. Chiar daca libertatea uneori nu insemna a pleca, ci a ramane.