27 august 2014

Timp

Ceva se-ntamplă cu mine,
Ceva se-ntamplă cu noi.
Ceva se-ntamplă căci timpul
nu îl mai pot întoarce înapoi.

Rămân pierdută, blocată de ziduri
Într-un univers rece și gol
Desprins din vârtejuri de timpuri
ce se scufundă-ncet în nămol.

Și glasuri nu-mi mai ajung la urechi
Și ochii nu-ți mai văd ca-nainte
și timpul nu ne ajută deloc
și lumea întreagă ne minte.

Și tu rămâi între versuri,
între tăcere și rugă,
speranța și falsă durere
și timpul nu mai vrea să te-audă.

Și cât miste și câtă durere
Și freamăt și zbucium ascunzi
Și ea nu va mai fi azi acolo
să mai citeasca în ochii tăi uzi.

Și peste noi nu mai plouă cu timp
nu ne mai pierdem în sfere rotunde
Si doar de lume, în ochi străini
acum ne mai putem ascunde.











24 august 2014

Trist sau fericit?

Sunt dimineti in care ai vrea doar sa dormi. Sunt ore in care ai vrea doar sa iti tii capul in palme si sa plangi. Sunt dupa-amiezi in care ai vrea doar sa ploua si seri in care ai vrea doar sa te plimbi pe stradute deghizata in turist. Sunt zile in care chiar ne-am dori sa putem face asta, dar telefonul suna, soarele apare, iar stradutele sunt pline de cunoscuti. Si amanam. Si ne umplem sufletul, constienti ca mai devreme sau mai tarziu va exploda.
Cineva zicea la un moment dat ca atunci cand ne trezim ar trebui sa avem 5 minute in care sa meditam si sa ne intrebam: "Cum vreau sa fiu azi? Trist sau fericit?".
Si daca tristetea ne-ar speria, vom alege zilnic fericirea. Dar cat de autentica va fi? Un fel de contract, un fel de rau necesar, acea minciuna care a doua zi ne va face sa zicem cu zambetul pe buze "ieri am fost fericita".
"O zi in care nu ai ras e o zi pierduta" (C. Chaplin). Si asa radem, din spatele tristetii, caci nu stim sa pierdem si ne-amagim cu-o fericire trista.
La urma urmei adevarul il vom stii doar noi. Dar asta nu ar insemna ca traim pentru ceilalti?
Ba da. Si care ar fi problema? Nu sunt ei parti a starilor noastre? Nu sunt ei generatori de emotii si lacrimi? Nu pentru ei schimbam masti? Nu pe ei ii folosim uneori asa cum ne-a invatat M. Twain ("Cel mai bun mod de a te inveseli este sa incerci sa inveselesti pe altcineva")?
Si-asa ne pierdem incercand sa ne regasim. Si-asa obosim.
Nu mai e un secret ca oamenii te ocolesc atunci cand ai lacrimi in ochi, iar atunci cand le si zici "nu stiu de ce" o iau de-a dreptul la fuga. Si nu ii putem condamna. Nu atat timp cat suntem constienti ca ne transformam in vampiri energetici. Nici n-am avea ce sa le luam. In fond si ei ca si noi se trezesc si aleg fericirea, cea falsa, cea impusa, care da mai bine si suna mai melodios.
Ne traim viata cu atat de multe masti incat ne-am putea petrece zile inlaturandu-le si tot nu vom ajunge "la piele".

21 august 2014

Actiune! Stop!

Zambetul acela. Ochii tristi. Trasaturi de copil. Noapte. Ochi inchisi. Nu pot sa vad. Nu vreau sa nu pot sa vad! Dor! Ce dor! O usa. O camera. Un apartament. Paradis! Dor! Nepermis dor! Un gest. Sarut. Amor. Camasa alba. Mare. Ce dor! Un parc. Un fir de par. Actiune! Dragoste. Fictiune. Stop! O iarna. O mare. O inima. Actiune! Un telefon. Stop! Un gand. O poza. Un dor. Zambesti. Ma fixezi. Ma ignori. Dor. Oglinda. Hol. Farduri. Femeie. Mama. Dor! O privire. Un umar. Ura. Fior. Uitare. Nu!

16 august 2014

Taceri. Dureri

Am intalnit-o intr-o zi, la o masa, intr-o cafenea, pierduta printre ganduri, amintiri, remuscari si cafele.
O priveam in ochi si ma cufundam in abis. Si totusi ma simteam de parca o cunosteam de-o viata.
Fara frumusetea clasica, fara trasaturi fine, fara ochi mari si negri, fara silueta sculptata, statea acolo cu privirea pierduta pe geam sorbind din cafeaua fierbinte.
Ochii-i pareau senini, dar eu citeam teama. Buzele pareau a surade, dar eu le citeam plansul. Dar ea nu plangea; nu plangea in public, nu plangea zgomotos, plangea in ea. Invatase asta de la batrana ei.
Pe mainile care tineau atat de ferm ceasca de cafea, citeam neincrederea. Pe frunte ii citeam timpul. Vedeam cum se scurg orele si cum se desprind foile din calendar. Ii citeam forta. Si dorinta. Si dorinta de a da forta, altora care mai au timp.
Si astepta sa treaca. Sa treaca iar acele ore, acele zile. Si cata singuratate ascundeau acum ochii cei senini cu-o clipa-n urma. Si cat tumult. Si cata teama. Si cate cuvinte ar rosti acele buze daca s-ar deschide. Dar ea nu zicea niciodata nimic fara sa vrea. Frazele ei erau mereu calculate si nici o discutie nu ajungea dicolo de calculele ei.
Si nimeni nu stia cum e, dar toti stiau cum o sa fie.
Se ridica , plateste si pleaca cu ochii bine ascunsi de ochelarii de soare. Isi arcuieste buzele intr-un zambet lejer si se pierde in stradutele prafuite. Si nimeni nu o cunoaste. Si nimeni n-o s-o stie.

5 august 2014

Nota

In autobuz, cu soarele ce imi mangaia fata si imi dadea o doza neasteptata de serenitate, ma trezesc gandindu-ma la tine. La cat am tinut la tine. Nu ca acum nu as mai tine, dar nu suficient. Nu mai tin suficient de mult ca sa te iau cu mine peste tot. Nu suficient ca sa te simt urmarindu-ma in gandurile mele in timp ce merg linistita pe strazi sau fac piata. Nici macar cand fac dus nu te mai simt in spatele perdelei, cuminte, asteptand sa ies pentru a ma urmarii in fiecare colt al casei, bine ascuns in gandurile mele.
Si tineam atat de mult pana a te simti respirand in spatele meu cand mie mi se taia respiratia.
M-am eliberat!

4 august 2014

Scrisoare

Si de ce ai avea nevoie de mine? Un suflet curat nu sunt. Si nici la osanda nu-s pregatita sa merg.
Sa-ti scriu poeme in ceas de seara? Alternative ai cu carul. Sa iti pictez chipul necunoscut? Cum as putea sa ma incumet? Mai am rost, mai am suflare, mai am suflet si dorinte. Mai am timp si nu putin. Mai am timp sa ma pripesc, mai vreau ani sa mai gresesc. Si sa repar. Si sa invat.
Mai vreau sa simt, sa vad, s-aud. Sa scald dimineti in cesti de cafea. S-arunc zile in cercuri de fum. Sa-ntrec copaci verzi si tristi. Sa mangai foile ingalbenite de vreme ale unei carti. Sa pierd ore cu nimicuri. Sa ma afund in vise si sa trag de ele pana in acele dimineti pe care le innec in cafele.
Nu-s in robie. Nu de eliberare am nevoie. Mai da-mi timp. Acel timp a carui roaba sa fiu si sa cer eliberare.
Nu plec! Nu vin! Mai da-mi timp!




3 august 2014

Se-aduna taceri

De prin carti adunate ganduri in seri
in care nici vantul nu stie sa bata,
nici ceata pe ce ochi sa se lase,
nici tu mie ce-anume sa-mi ceri,
se-aduna taceri ce rasuna-n timpane
ca ecori de voci in munti goi,
ca flacara ce-ncet se strecoara
si se-ascunde sa nu fie stinsa de ploi.
Cu valuri ce lovesc cu furie in tample
si se revarsa domol prin ochi goi
odata plini de nimicuri marunte
de cafele , creioane si foi.
In seri in care ceasu-a tacut
si vremea nu mai e demult multa
tacerea ma umple. Ochii inchisi.
Privirea-ti tampla-mi saruta.

2 august 2014

Gramezi de ganduri


Te-am recunoscut printre gramezi de ganduri
Ti-am auzit tacerea in cuvinte goale
Ti-am mangaiat tampla in atatea randuri
Si sufletul-ti l-am leganat in palme.

Ti-am citit pe buze, in ochi, in gand, pe frunte
Ti-am imaginat vocea in ecouri reci
Ti-am ratacit durerea departe intr-un munte
Strecurand dorinte printre cuvinte seci.

Mi-am daruit momente de strana incantare
La care m-am supus asemeni unui rob
Si in robie sufletu-mi mai cauta scapare
Rupandu-se de minte, de mine si de tot.

Mi-am faurit castele pe vorbe reci si surde
In care-am innecat ades simtiri de foc
Si nu mai stiu acum nici cum, nici cand, nici unde
Caci printre ele astazi eu nu mai imi gasesc loc.

,

Live, laugh, love

Live, laugh, love